Piteşti

     De astăzi voi începe o serie de postări legate de Piteşti, un oraş care a fost sluţit începând cu anii `60. Din nefericire, trecerea la un regim democratic nu a pus capăt schimonosirii patrimoniului arhitectural al oraşului, şi aşa grav afectat de sistematizările comuniste. Capitalismul prost inteles si aplicat, "de tranziţie", cum a fost numit, (de parca tranziţia presupune automat si nerespectarea regulilor), a dus la samavolnicii neînchipuite într-o ţară normală.
     Retrocedările au fost de cele mai multe ori oportunităţi pentru unii de a se instăpâni pe diverse imobile parte a patrimoniului arhitectural, pe care in mod voit le-au lăsat să se degradeze, ori chiar le-au demolat fara a avea autorizaţii în acest sens. Alteori, autorizaţiile s-au dat în mod ilegal. Cert este că nimeni nu a plătit pentru asta. Nici proprietarii şi nici funcţionarii care au fost parte la acest rapt.
     Ceea ce s-a întâmplat in Piteşti nu reprezintă, din păcate, o excepţie. Asemenea crime au loc zilnic în toată ţara. Ticăloşiei unora i se adaugă indiferenţa, sau chiar susţinerea sinceră a acestui fenomen mizer, izvorâtă din comunism, în care trecutul nu conta, ba chiar era blamat pentru insuficienţele cotidiene, totul bazat pe un cadru legislativ lax în ceea ce priveşte combaterea şi sancţionarea procesului de distrugere a clădirilor de patrimoniu.
     Viitorul nu arată nici el foarte glorios. Deşi ni se promite un nou cadru legislativ cu pedepse mai mari pentru cei care îşi bat joc de trecut, având în vedere calitatea celor care aplică legea, acesta va fi probabil ineficient, iar amintirea unor case ridicate în perioada în care România era un stat tânăr, dar respectat pe plan mondial va deveni şi mai fadă.