Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Amintiri din copilărie (1) - TEC

     Ieşită brusc din pâcla comunistă în care a fost prinsă timp de 45 de ani, România s-a trezit în plin consumerism capitalist. Dintr-o dată amintirea vitrinelor goale, laitmotivul societăţii ceauşiste în anii `80, rămăsese dosită într-un ungher al memoriei. Oamenii obişnuiţi priveau încântaţi la spectacolul care li se derula in faţa ochilor -  mărfuri felurite venite din Turcia ca dintr-un nesfârşit corn al abundenţei. Blugii, element vestimentar tabu, semn al decadenţei occidentale, au devenit brusc o  componentă forte a noii societăţi capitaliste.
     Plecările in străinătate, odinioară rezervate doar celor privilegiaţi, erau acum obişnuite, semn al integrării in spaţiul european. Oamenii muncii deveniseră oamenii negoţului.
     Toate bune si frumoase. Mă rog, exceptând mineriadele, abuzurile de zi cu zi ale potentaţilor zilei şi apariţia miliardarilor de carton de pe urma diverselor ţepe sau sisteme piramidale. 
    În perioada tulbure de la începutul anilor `90 am descoperit, asemeni întregului popor o "minune" - TEC. Mii de dozatoare au împânzit ţara. Erau (aproape) la fiecare colţ de bloc. Nimic nu era mai frumos decât momentul în care veneai leoarca de transpiraţie dupa ce bătusei mingea vreo 2 - 3 ore si cereai cu voce parţial imperativa, parţial disperată, un pahar de TEC.
     Partea cea mai tare era aceea că existau numeroase variante. Pe lânga clasicele "cola" sau "portocale" erau si sortimente neştiute in epoca nu demult apusă. Astfel, îşi făceau apariţia în mod trufaş "capitalistele" tutti frutti, ananas, fructe de pădure. Însa de departe, cel mai tare soi era cel de kiwi. Era VERDE, avea un gust oarecum ciudat şi un nume nemaiauzit.
     Capitaliste si proletare în acelaşi timp, aceste zămârci dulcege in nuanţe ţipătoare care-ţi colorau limba, rod al muncii unor chimişti cel mult mediocrii, au lăsat urme adânci în memoria colectivă.


VA URMA

joi, 27 octombrie 2011

Am rezolvat-o şi cu gimnastica

      Un eveniment de importanţă uriaşă pentru sportul românesc, până nu demult, Campionatul Mondial de Gimnastică din acest an, care s-a desfăşurat la Tokyo, a fost doar un alt eşec din mult prea lungul şir din ultimul timp. Altădată un moment de mândrie, una dintre puţinele şanse în care România se remarca pe plan mondial în mod pozitiv, s-a transformat brusc într-o dezamăgire cruntă.
     Gimnastica feminina românească, care ajunsese la un moment dat, nu prea îndepărtat, să domine detaşat arena internaţională, luând faţa eternelor competitoare Rusia si SUA, a ajuns să fie enumarată la categoria "şi altele".
     Performanţele de top în competiţiile internaţionale erau pentru mulţi ca un dat, însa n-a fost niciodată aşa. Eram obişnuiţi ca "fetele noastre" să ia aurul indiferent de faptul că aveau o glezna sucita, erau răcite sau opărite între picioare. Avertizările profesioniştilor din domeniu privind greutăţile cu care se confruntă lotul naţional, printre care sunt de menţionat subfinanţarea şi, mai ales restrângerea gravă a bazei de selecţie, s-au adeverit.
     Este foarte posibil ca această cădere să fie de lungă durată, dacă nu chiar definitivă. Iată cum politicile idioate în domeniul sportului (şi nu numai), coordonate de către politruci ordinari au distrus unul dintre puţinele lucruri extraordinare din sportul românesc.

                La mai mare!

  

marți, 25 octombrie 2011

Old photos

Incepand de astazi, voi pune pe blog o data la cateva zile cate o fotografie veche din colectia mea.
   Enjoy!, cum zice americanu`.

The photo was taken at Galati in the 1930`s

Robert de Niro - Caderea in (sub)mediocritate

     Pentru cei care au minime gusturi estetice si au vizionat filmele de referinta din punct de vedere al actului artistic ale lui Robert de Niro, cum ar fi Raging Bull sau Taxi Driver, ori macar pe cele in care are o prestanta foarte buna, cum ar fi seria  The Godfather, evolutia (sau mai bine zis involutia) actului artistic, daca se poate numi astfel, din ultimii ani este socanta.
     Inteleg faptul ca piata internationala de film s-a denaturat, publicul nu mai este acelasi, iar banul dicteaza intotdeauna, dar acestea nu sunt pretexte pentru a face compromisuri inacceptabile atunci cand ai in spate un asemenea trecut.
     O vorba din popor spune ca batranetea prosteste. Nu stiu cat este de aplicabila in acest caz, avand in vedere ca aplecarea lui Robert de Niro catre filme de asemenea factura dateaza de cativa ani buni. Vorbim de comedii facile cu glume proaste, bazate in special pe umor gestic, dar si de filme de actiune cu scenarii fortate si necredibile.
     Asemenea orientare profesionala este vazuta si la alti actori. Insusi bunul sau prieten, Al Pacino a optat pentru filme "usurele", cum ar fi 88 minutes, dar nu s-a limitat doar la acestea, dovada fiind creatii recente in care geniul actoricesc al celui din urma inca mai exista ( You don`t know Jack).
     Pentru exemplificarea celor sustinute, postez mai jos doua scene edificatoare.



duminică, 23 octombrie 2011

Hartie sau digital?

     Indiferent ca vorbim de presa, beletristica sau carti de specialitate, viitorul editiilor tiparite este unul destul de sumbru. Inventia lui Guttenberg este pe cale de a fi surclasata de tehnologia digitala. Se observa un curent tot mai puternic la nivel planetar, atat in randul presei, cat si al editurilor, de trercere pe format digital. Ziarele clasice pe hartie dispar de la o zi la alta. Publicitatea pe net este cu mult mai ieftina decat cea pe hartie. Si in privinta cartilor situatia este similara, chiar daca deocamdata ponderea majoritara o are formatul pe hartie. Lucrurile nu vor mai ramane asa mult timp. Marile edituri s-au orientat rapid si si-au creat departamente specializate in scoaterea si vanzarea in format digital a cartilor.
     La o analiza pragmatica, formatul digital este un castigator detasat in fata hartiei. Astfel, costurile sunt mai mici (nu mai e necesara achizitionarea de hartie si tus), vanzarea se poate face direct catre doritori ( cumparatorul poate descarca respectiva carte de pe site-ul editurii ); pretul de vanzare este de obicei mai mic.  Si din punct de vedere al protectiei mediului exista un avantaj, cel putin la prima vedere: milioane de copaci vor scapa de taiere.
     Trecerea pe format electronic cartilor si a ziarelor este impulsionata si de situatia financiara dificila. Oamenii au in general, de prin 2008 vebiturile in cadere. Oricine a facut putina economie in liceu iti poate spune ca in situatii limita, oamenii vor aloca grosul banilor pe nevoile primare ( casa, masa, imbracaminte).
     Singurii care vor mai fi dispusi sa cumpere carti in pe hartie vor fi melancolicii si, bineinteles, parvenitii., ca doar nu v-asteptati ca Borcea sa se laude cu colectia sa de carti in format electronic pe care o are pe Kindle.