Amintiri din copilărie (1) - TEC

     Ieşită brusc din pâcla comunistă în care a fost prinsă timp de 45 de ani, România s-a trezit în plin consumerism capitalist. Dintr-o dată amintirea vitrinelor goale, laitmotivul societăţii ceauşiste în anii `80, rămăsese dosită într-un ungher al memoriei. Oamenii obişnuiţi priveau încântaţi la spectacolul care li se derula in faţa ochilor -  mărfuri felurite venite din Turcia ca dintr-un nesfârşit corn al abundenţei. Blugii, element vestimentar tabu, semn al decadenţei occidentale, au devenit brusc o  componentă forte a noii societăţi capitaliste.
     Plecările in străinătate, odinioară rezervate doar celor privilegiaţi, erau acum obişnuite, semn al integrării in spaţiul european. Oamenii muncii deveniseră oamenii negoţului.
     Toate bune si frumoase. Mă rog, exceptând mineriadele, abuzurile de zi cu zi ale potentaţilor zilei şi apariţia miliardarilor de carton de pe urma diverselor ţepe sau sisteme piramidale. 
    În perioada tulbure de la începutul anilor `90 am descoperit, asemeni întregului popor o "minune" - TEC. Mii de dozatoare au împânzit ţara. Erau (aproape) la fiecare colţ de bloc. Nimic nu era mai frumos decât momentul în care veneai leoarca de transpiraţie dupa ce bătusei mingea vreo 2 - 3 ore si cereai cu voce parţial imperativa, parţial disperată, un pahar de TEC.
     Partea cea mai tare era aceea că existau numeroase variante. Pe lânga clasicele "cola" sau "portocale" erau si sortimente neştiute in epoca nu demult apusă. Astfel, îşi făceau apariţia în mod trufaş "capitalistele" tutti frutti, ananas, fructe de pădure. Însa de departe, cel mai tare soi era cel de kiwi. Era VERDE, avea un gust oarecum ciudat şi un nume nemaiauzit.
     Capitaliste si proletare în acelaşi timp, aceste zămârci dulcege in nuanţe ţipătoare care-ţi colorau limba, rod al muncii unor chimişti cel mult mediocrii, au lăsat urme adânci în memoria colectivă.

VA URMA